Bitdefender face totul posibil: în mai puțin de un an, o idee lansată în cadrul unui internship se pregătește să devină production-ready

Pot fi spuse multe lucruri bune despre cultura organizațională și echipa Bitdefender Timișoara, însă ce impresionează încă de la prima impresie sunt libertatea de implicare în toate fazele unui proiect și susținerea oferită de persoanele cu experiență din cadrul companiei. Nu de puține ori în Bitdefender s-au născut lucruri extraordinare de la simple idei discutate la masă.

O astfel de idee cu potențial a apărut chiar anul trecut, în cadrul internshipului despre inteligență artificială, discuția „de incubator” transformându-se în câteva luni într-o tehnologie care urmează să fie scoasă pe piață. În cadrul acelui internship de 3 luni, desfășurat la sediul Bitdefender, studenții au prins aripi profesionale, au văzut ce înseamnă să fii ascultat și au arătat că entuziasmul și creativitatea merg mână în mână cu auto-organizarea, munca în echipă și asumarea sarcinilor.

De la proiect pilot la cursuri universitare

Între internshipurile derulate de Bitdefender, cel despre aplicarea inteligenței artificiale în contextul securității informatice a rămas unul memorabil deoarece dincolo de studenții minunați, evoluția domeniului din ultimii ani a permis purtarea unor discuții pe cât de inovatoare, pe atât de productive. Deși au existat evenimente similare, a fost pentru prima dată când tema inteligenței artificiale a fost integrată într-un internship, iar proiectul pilot rezultat s-a dovedit unul încurajator pentru echipa Bitdefender.Cei cinci studenți au lucrat cu mai mulți mentori, fiecare dintre aceștia transmitând informații din domeniul în care era cel mai priceput. Internii au primit teme de abordare fără prea multe indicii, având astfel mână liberă în ceea ce privește cercetarea, dezvoltarea sau arhitectura. Au avut ocazia să se consulte oricând cu mentorii cu condiția ca, periodic, să prezinte pe ce cale sunt și încotro vor să ajungă. Metoda a dat roade, iar la finalul celor trei luni, rezultatele nu au întârziat să apară. Succesul internshipului AI se va repeta cu siguranță, fie pe aceeași temă fie pe marginea subiectelor aduse în acest semestru în fața studenților: reverse engineering, studiul malware-ului și al atacurilor informatice. Echipa Bitdefender se pregătește de asemenea de cursuri și laboratoare care implică AI și Computer Security, deoacamdată la nivelul Universității Politehnice. „Information is power” iar modul super profesionist în care Bitdefender combate atacurile informatice arată că deține multă informație și știe exact cum să o folosească.

Bitdefender investește în idei nebunești. Dă-le ocazia să investească și în ideea ta!

Bitdefender investește în idei nebunești. Dă-le ocazia să investească și în ideea ta!

Din anii ’90 și până astăzi, Bitdefender a construit o echipă de aproape 1300 de oameni valorificând ideile revoluționare. Un sfert din bugetul de cercetare și dezvoltare este alocat pentru “idei nebunești, îndrăznețe, care au potențialul să devină revoluționare”. De aceea, îți recomandăm să îți aduni ideile și să le duci în laboratorul lor, în practica pe care o poți alege prin programul Dreaminternship.

Continue reading “Bitdefender investește în idei nebunești. Dă-le ocazia să investească și în ideea ta!”